Cu bune,cu rele,tu bucură-te !

Bucură-te azi pentru puținul pe care îl ai pentru că totul se întâmplă o singură dată , ai o singură viață și e atât de imprevizibilă că nu știi ce poate urma , ce te poate lovi , ce te poate face să zâmbești , ce te poate întrista. Am învățat că totu-i efemer. Oamenii. Sentimentele. Momentele. Am învățat să trăiesc. Nu după tipare anume. Nu după modele. Nu după cum vrea gura lumii. Am învățat să trăiesc cum știu și să fac rai din ce am. Fără să mă gândesc la ziua de mâine cu stres. Am învățat să trăiesc AZI pentru că MÂINE e prea departe. Nu am avut tot ce am vrut , dar poate asta m-a făcut bărbat , poate asta mi-a definit caracterul , poate asta m-a făcut soldat în jungla asta modernă. N-am avut modele sau exemple pentru că ai mei lucrau zi și noapte , îi vedeam rar și comunicam prea puțin. Dar am avut tărie. Ambiție. Perseverență. Școala nu mi-a plăcut pentru că nu a știut să mă apropie. Școala e defapt o formă de control de la vârste fragede. Nu caută să te învețe ce să faci în viață și ce decizii să iei,cel putin nu atât de practic,iar teoria e degeaba fără practică. Corect? Trebuia să fiu inginer în telecomunicații , dar am ajuns recepționer și songwriter. Se pupă ? Nu prea. Pentru că totul a fost teoretic. Practica înseamna să-mi petrec 6 ore pe scaun ascultând povești de la ceilalți sau ascultând muzică. Profu’ era ocupat să-și stingă setea și să ne ignore. La sfârșit am primit diploma,o am,scrie,e numele meu,dar nu știu să fac nimic practic în meseria aceea. Așa e și în viață. Degeaba știi teoria dacă nu faci practică. Degeaba își bat gura cu tine toți. Până nu treci prin foc , n-o să știi ce-i ploaia. La fel – până nu pierzi ceva n-o să-i cunoști valoarea. Uneori mă gândesc ce suntem ? De ce suntem ? Unde ne îndreptăm? Cum de putem vedea totul simplificat printr-o pereche de ochi? Cum de ne bat inimile în același ritm când ne îndrăgostim? Cum putem gândi și merge în același timp? Și cum de totul poate să dispară în secunda următoare? Viața e o multitudine de încercări , o sumedenie de teste fără pauză de masă , la care e de ajuns să pici unul ca să nu mai exiști sau să strici tot ce ai încercat să construiești. Suntem oare simpli oameni? Poate că noi suntem extratereștii,iar ei sunt oamenii. Nu? E prea ciudat și prea profund pentru ziua de miercuri. Dar nu în ultimul rând e prea palpitant să stai deoparte și să privești cum trec secunde,iar la sfârșit să cerșești câteva pentru a face ce n-ai făcut o viață. Luptă. Speră. Urcă. Nu privi în spate. Bucură-te de ce ai,nu tânji avar după ce au alții.

Leave a Reply