Oameni. Nu roboți.

Noi suntem speciali. Da,noi,oamenii. Suntem plini de experiențe pe care le adunăm clipă de clipă. Construim , dărâmăm , reconstruim , distrugem , reconstruim și tot așa în fiecare an din viață. Uneori ne oprim în loc. Ori suntem obosiți ori plictisiți de rutină. Uneori plângem să ne descărcăm,alteori râdem ca să ne reîncărcăm bateriile cu energie pozitivă. Luptăm cu concepțiile celorlalți , lucrăm cu nemulțumirile noastre de zi cu zi , ne judecăm aspru uneori , nu neapărat în fața oglinzii,ci mergând pur și simplu pe stradă , in profunzimea gândurilor.
Uneori ne “certăm” că nu suntem buni , când de fapt suntem mai mult de atât – suntem minunați. Alteori ne supărăm de rezultat care vrem să credem că e din neglijența noastră . Construim relații cu semenii care vrem să rămână la fel de impecabile pe tot parcursul drumului , însă , când lumea ne e mai dragă , actorii își îndeasă catrafusele și coboară din trenul vieții noastre. Ne impunem propriile noastre limite sau bariere uneori pe care reușim să le proptim așa de bine încât , parcă , nu ne permit să avansăm absolut deloc.
Ne așezăm măști pe chipuri zilnic , ascunzându-ne în interiorul nostru cu tot cu vanitățile , cu orgoliile , cu lipsurile în care credem. Suntem “atinși” de eșecul multor relații în care am investit timp , atenție , iubire artificială , bani , energie , dorințe puternice și altele.
Ne uităm mereu în curtea vecinului, la realizările lui exterioare : mașini,bani,case,haine hrănindu-ne invidia inconștient care se răsfrânge în final , în mod conștient, tot asupra noastră. În final drumurile noastre haotice se intersectează cu altele la fel de dezordonate , de unde vrem să credem că suntem unici și nemuritori. Ne căsătorim , eventual facem și copii , iar apoi ceea ce am încercat să clădim se năruie precum nisipul printre degete. Apar divorțurile , apar partajele , apar o mulțime de momente de cumpănă care ne afundă mai mult în oceanul gândurilor. Deși putem împărți orice bun,întrebarea rămâne : cum împărțim copiii ? Cum le împărțim sufletul , iubirea , emoțiile ?
Pentru unii dintre noi , lucrurile avansează în alt ritm și în altă ordine. De aceea mulți pleacă din viața noastră lăsându-ne goluri și multe întrebări la care nu găsim răspuns niciodată. Ce putem face? Mergem înainte ca și până acum , ne avântăm iar în valurile vieții , redescoperim forța interioară pe care o deținem încă din pântece. Construim altfel , noi oportunități , noi afaceri și începem să adunăm iar oameni lângă noi. Și suntem la apogeu o perioadă de timp însă la un moment dat , parcă în cel mai frumos moment , se întâmplă ca viața cu urcușile și coborâșurile ei neintuitive să ne pună din nou la pământ. Indiferent că e vorba de un faliment financiar sau de unul emoțional , ne simțim goi.
Cei mai nebuni dintre noi reușesc să reconstruiască ce au pierdut inițial. Ceilalți se consolează cu vizitele lungi și dese la psiholog.
Ceea ce urmăresc să vă fac să înțelegeți , e faptul că parcă devenim niște roboți , mereu căutăm soluții în afara propriului “eu”. De aceea mereu rămânem cu nemulțumirile , rămânem cu regretul timpului pierdut și banilor dați. Trebuie să învățăm să ne înfruntăm pe noi întâi , să înfruntăm propriile credințe limitative,să descoperim cum să ne reconfigurăm după un eșec de orice fel și să învățăm să ne descurcăm pe orice scară de la 0 la 10. Trebuie să ne găsim echilibrul în tot ceea ce facem , trebuie să aruncăm gunoiul din propria minte , să lăsăm inima să filtreze emoții , să lăsăm sufletul să emită necondiționat și să acceptăm totul așa cum este pentru că drumul nostru e deja scris,depinde de noi dacă îl descoperim la momentul potrivit sau prea târziu.
Limbajul inimii și instinctul nu vor da greș , dar depinde de noi. Avem propria viață în propriile mâini , haideți să refuzăm să fim ca niște roboți , să nu trăim după tabloide și modă , hai să trăim după bunul plac. Hai să simțim,nu să mimăm !

Leave a Reply