Mai noi ca niciodată

Mai ies la geam din când în când…
Mai râd,mai plâng…
Privesc cum plouă…
Cântă noiembrie în toc la geam,
Cu jale,cu dor se-așerne rouă…
Trec oameni des pe lângă zid,
Privesc,aștept până dispar,
Apoi m-așez pe jos în ciudă,
Că m-ai lăsat cu-n gust amar.
Eram copil și nu știam ,
Erai copilă și greșeai,
Eram copil și mai fugeam,
Erai copilă și plângeai…
Am ales să cad …
Să te las să înflorești.
Ai ales să mă împingi
Și prea des să m-ocolești…
N-am fost noi de vină,
A fost cerul însă,
Te aștept încă acolo
Cu scrisoarea plânsă.
Mai noi ca niciodată,
Mai noi n-au cum să fie,
C-am fost un întreg ,adică doi
Legați de-o poezie.
N-am vrut atunci să plec,
N-ai vrut după să mai stai,
Numai noi am fost în barcă,
Dar tu ai rămas pe mal.
Ai găsit alți grădinari,
Am găsit și alte flori,
Dar n-am iubit pe nimeni
Cum te iubeam pe tine până-n zori.
Ne-a fost martor soarele,
Ne-a fost călăuză luna,
Acum noi am dispărut,
Și-a-nceput furtuna…

Leave a Reply